Dacă vrei să îţi cumperi o locuinţă, va trebui să te gândeşti pe termen lung, la planurile tale, dar şi la o posibilă evoluţie a familiei tale.

Avantaje ale traiului la apartament

Control mai bun al temperaturii: faptul că ai un vecin deasupra tavanului şi un alt vecin sub podea ajută la menţinerea unei temperaturi relativ constante. Reversul medaliei este posibilitatea de a fi inundat apartamentul sau de a se sparge o ţeavă pe undeva prin bloc şi să aibă toţi locatarii de suferit. Totuşi, aceste lucruri se întâmplă rar.

Nu trebuie să îngrijeşti de grădină, adică ai mai puţine treburi gospodăreşti. Să fim serioşi, cui îi mai vine să copilească roşii după opt ore de muncă?

De obicei, blocurile sunt în drumul mijloacelor de transport (sau, mai corect spus, traseele mijloacelor de transport sunt concepute să traverseze zonele mai aglomerate, adică cele unde predomină blocurile).

Asociaţiile de locatari şi diferite acţiuni organizate cu locatarii de blocuri (amenjarea spaţiilor verzi din vecinătate, cosmetizarea zonei etc) au scopul de a crea comunităţi, de a apropia cetăţenii unii de alţii şi ai mai multe şanse să socializezi cu cineva dintr-un grup de câteva sute de oameni care locuiesc în două blocuri decât să socializezi la şedinţele dintr-un ansamblu rezidenţial de case, de exemplu. Te rog, corectează-mă dacă greşesc.

Avantaje ale traiului la casă

Dacă locuieşti la casă, ai posibilitatea extinderii spaţiului util. Adică aşa: cumperi casa şi puţin (sau mai mult) teren în jurul ei. În această grădină, poţi construi o nouă aripă după ce obţii autorizaţiile corespunzătoare. Dar, dacă locuieşti la bloc, la etajul 5, nu îţi poţi construi încă un dormitor sau o bucătărie de vară…

De asemenea, traiul la casă îţi oferă posibilitatea amenajării unei grădini, pentru relaxare sau pentru zarzavaturi, în funcţie de cum doreşti să o amenajezi. Dacă ai program scurt de muncă sau dacă lucrezi de acasă, cu siguranţă vei reuşi să te ocupi şi de ea, mai ales dacă te pasionează. Şi poţi creşte propriile fructe şi legume BIO!

Trebuie spus şi că grădina proprie reprezintă un loc de joacă sigur pentru copii: nu se poate întâmpla să fugă în stradă, să fie abordaţi de străini cu intenţii rele, nu le fură alţi copii necunoscuţi mingea şi aşa mai departe.

Te rog, scuză nuanţele de subiectivism şi împărtăşeşte, apoi, propria părere: este mai bine să locuieşti la casă sau la apartament?

Nu uita că, dacă vrei să cumperi o locuinţă nouă este recomandat  şi să consulţi un evaluator pentru a avea certitudinea faptului că imobilul în care îţi doreşti să te muţi este sigur pentru tine şi cei dragi.

De asemenea, informează-te în privinţa zonei: vecinătăţi, mijloace de transport, facilităţi, magazine şi aşa mai departe.

 

Advertisements